marți, 7 decembrie 2010

EPISODUL 3: "O SANSA PENTRU CAVALERII CERB SI PENTRU SIGHISOARA"


Sighisoara-MIDDLE AGE-2011-Guide d’emploi

Sighisoara – MIDDLE AGE – 2011 – Guide d’emploi
Motto: Semper vincit amor!
În loc de Argument
Oare de câte ori n-am auzit fraza: “Vai, ce oraş frumos!” sau “Ce ţară frumoasă avem, păcat numai că…”
Da, aşa e. Păcat că nu facem mai nimic pentru oraşul sau pentru ţara noastră. Suntem obişnuiţi să aşteptăm să facă “cineva”. Ei, sătul de acest obicei şi de vechile discursuri de gen, în vara acestui an, am preluat iniţiativa şi, împreună cu un grup de tineri entuziaşti, am pus bazele unui Ordin Cavaleresc. Ce îşi propune să facă acest Ordin Cavaleresc? Menirea lui este să se implice în viaţa comunităţii, desfăşurând activităţi culturale, educaţionale, sociale şi de voluntariat. Suntem la început de drum şi înţelegem ceea ce ne aşteaptă. Aşa că am luat-o încetişor şi cât se poate de metodic, pas cu pas. În prezent suntem pe punctual de a înfiinţa un ONG. Am luat legatura deja cu forurile locale solicitând sprijin din partea acestora în ceea ce priveşte demersul nostru. Aşadar, ceea ce propun nu este doar “o idee” ci, această idee sau mai degrabă acest “vis” e pe cale să devină realitate, în special, cu sprijinul vostru.
Locul în care se va desfasura proiectul este Sighisoara. Un vechi burg medieval de care sunt sigur că mulţi dintre voi îşi amintesc cu plăcere. Proiectul are menirea ca prin activităţile sale să fie unul cu caracter multi-disciplinar care să atragă tineri şi adulţi interesaţi de istorie, educaţie, respect faţă de semeni şi faţă de muncă, faţă de disciplină şi de ce nu, faţă de sine. Suntem, cred, de acord cu toţii că în vremurile pe care le trăim, respectarea şi promovarea vechilor valori, a tradiţiei şi a bunului simţ, lasă de dorit şi chiar sunt pe cale de dispariţie, lăsând locul inculturii, proastei educaţii şi chiar a băşcăliei faţă de tot şi toate.
De ce Sighisoara?
- Pentru că este un oraş medieval (se pare, singurul oraş medieval locuit din Europa)
- Pentru că este un oraş multicultural şi interconfesional
- Pentru că oraşul găzduieşte unele dintre cele mai importante şi cunoscute manifestări culturale din ţară: Festivalul Medieval “Sighişoara Medievală”; Festivalul Interetnic “Pro Etnica – zilele minorităţilor naţionale în România”; Festivalul Internaţional de Muzică Academică şi, mai nou, festivalul de film, “Sighişoara Film Festival”.
- Pentru că dispune de un decor natural pentru astfel de proiecte
- Pentru că în trecut, Sighişoara era numită “perla Transilvaniei”, ne propunem să contribuim la strălucirea ei.
- Pentru că oraşul e vizitat de un număr de peste 150.000 de turişti anual
Descriere
În perioada martie-septembrie, ne propunem ca în perimetrul burgului medieval, într-un spaţiu în aer liber, ce se află la baza Turnului Fierarilor, să creem un mic sat medieval care va fi deschis tuturor celor ce vizitează Sighişoara pe toată perioada sezonului turistic. În acest sat dorim să amplasăm activităţile principale pe care ni le propunem: ateliere meşteşugăresti în cadrul cărora tinerii vor învăţa de la meşterii populari tehnicile şi arta vechilor meşteşuguri (pielarit, fierărit, olărit, pictură pe scoarţă de copac şi piatra de rau, sticlaria etc.); desfăşurarea unor spectacole de teatru medieval, lupte cavalereşti, concursuri şi animaţie stradală, dans medieval etc.) Dorim atragerea şi sensibilizarea unui număr cât mai mare de tineri, creându-le astfel un cadru non-formal de petrecere a timpului liber.
Activităţile proiectului se vor înscrie în contextual celorlalte evenimente culturale organizate la Sighişoara, beneficiind totodată, în perioada verii de cel mai mare flux de turişti.
Obiective
- Punerea în valoare a cetăţii medievale Sighişoara
- Îmbogatirea vietii social-culturale a Municipiului
- Respectarea şi promovarea moralei creştine şi a modului sănătos de viaţă, atât de necesare astăzi
- Crearea unui cadru propice prin care meşterii populari îşi pot valorifica arta vechilor meşteşuguri
- Cooptarea, în cadrul proiectului a cel puţin 30 de tineri-voluntari, dispuşi să participle activ la derularea proiectului
- Dezvoltarea creativităţii şi a abilităţilor de învăţare experienţială, de comunicare etc. a tinerilor şi adulţilor implicaţi în proiect
- Promovarea educaţiei nonformale a tinerilor prin cultivarea şi dezvoltarea spiritului de voluntariat, prin participarea activă a acestora la activităţile propuse
- Creearea de spectacole cu specific medieval, turniruri, lupte, concursuri, animaţie stradală etc., raspunzând asfel cerinţei de entertainment din domeniul turismului
- Crearea unui film de prezentare a proiectului
- Promovarea voluntariatului şi cultivarea noţiunii de responsabilizare socială în rândurile tinerilor
Rezultate şi beneficii
Difuzarea filmului de prezentare a proiectului în cadrul Festivalului „Sighişoara Medievală” ca factor de diseminare a rezultatelor.
Beneficiari direcţi ai proiectului:
- Un număr de cel putin 30 de tineri implicaţi ca voluntari în proiect
- 20 de adulţi (sticlar, cioplitor în lemn, olar, pielar, fierar, meşteri populari şi artişti )
Beneficiari indirecti ai proiectului:
- Institutii publice: Municipalitate, Muzeul de Istorie Sighişoara, şcoli, licee şi ONG-uri (prin încheierea de parteneriate)
- Municipiul Sighişoara prin plusul de imagine, adus pe plan turistic, cultural şi educaţional.
- Localnici de toate vârstele
- Turişti


Deci ... sustineti acest proiect:
Cu un click pe zi dati-ne o sansa sa facem ceva frumos pentru orasul nostru!

marți, 21 septembrie 2010

EPISODUL 2 "FILMUL DE PREZENTARE"

Iata filmul (mult asteptat) de prezentare al Ordinului Cavalerilor Cerb Sighisoara, care este impartit in 4 parti: "Chemarea la lupta" in care cavalerii cerb sunt solicitati sa vina in graba sa apere cetatea medievala, "Reunirea cavalerilor cerb" in care cavalerii dau raspuns acestei chemari adunandu-se de pe toate meleagurile, "Apararea cetatii medievale" misiune dusa la capat cu succes si "Bun venit in Cetatea Sighisoara" in care cerbii se intorc printre turisti, spre multumirea si satisfactia acestora.
Vizionare placuta!











sâmbătă, 31 iulie 2010

EPISODUL 1 "FESTIVALUL SIGHISOARA MEDIEVALA"

Sperantele noastre, ale celor care doreau o atmosfera medievala in Cetatea Sighisoara, pareau a fi naruite anul trecut dupa esecul si desfiintarea Garzii Cetatii Sighisoara. Odata cu Festivalul Sighisoara Medievala 2010, unde si-a facut aparitia,  pentru prima oara ORDINUL CAVALERILOR CERB, aceste sperante au reinviat in inimile noastre. Cui ii datoram acest lucru?  Unui cerb ... exacerbat ... actorul si regizorul Nelu Roman, care a dus o lupta ... acerba ... in ultimele zile inainte de festival pentru a infiinta, a echipa, a antrena si a organiza ordinul, care a facut fata cu brio debutului. Ii multumim si le multumim tuturor cavalerilor si domnitelor. In cuntinuare puteti viziona pe blog fotografii cu acesti baieti minunati si cu frumoasele domnite ale ordinului si montajele video ale luptelor cavalerilor din timpul festivalului.